Am avut momente in care am urat barbatii, momente in care eram sigura ca ma pot descurca fara un El, momente in care m-am simtit tradata, mintita, umilita.
Stiu ca pot schimba si eu sigurantele, repara instalatia sanitara dar mi-am dat seama ca a-i respecta si a-i adora pe barbati nu ma face sa fiu nici vulnerabila si nici fragila. Si nici sa ma simt inferioara sau sub autoritatea lor. Am inteles ca un barbat langa mine nu-mi limiteaza libertatea si nici nu-mi reduce din coeficientul intelectual. Nu ma impinge intr-o prapastie si nici nu ma duce la pierzanie. Dimpotriva , ma simt curajoasa, puternica, noua si chiar eliberata de o povara . Este ca si cum as fi capatat o noua identitate. Chiar daca am realizat ca si barbatul are soclul lui « intr-un camin predomina totdeauna climatul pe care-l aduce si-l reprezinte femeia » ( Jose Ortega Y Gasset).
Nu stiu inca sa fac diferenta dintre " dragoste romatica" si "dragoste adevarata" si nici nu imi bat capul cu asta, nu este momentul. Te las pe tine,imi place teoria ta.
